România, o destinaţie prea scumpã pentru tichetele de vacanţã

http://www.tribuna.ro/images-up/2009_02_19_0_3_de-pasti-avem-tichete-de-vacanta_75256.jpg


Cu toate că tichetele de vacanţă au fost introduse ca o facilitate pentru angajatul român, în speţă turist şi, totodată, pentru a stimula turismul intern în an de criză, la trei luni după lansarea lor pe piaţă, sunt departe de a fi considerate un succes din cauza neclarităţilor din sistem.

Nu poţi obliga angajatul să-şi petreacă vacanţa în ţară, şi în plus, dacă aceste tichete de vacanţă vor fi un stimul pentru turismul intern, pentru că situaţia economică obligă oamenii să-şi recalculeze în minus bugetele pentru vacanţe, uităm un lucru esenţial: România nu este ieftină”, a declarat pentru Business Standard Cristian Bălcescu, CEO al agenţiei CMB Travel. În primul rând, limitarea comisionului prin Ordonanţă de Urgenţă a unităţilor afiliate la 10% dă naştere la diferenţe de preţ pentru acelaşi pachet turistic.

“Dacă plătesc cash, comisionul agenţiei este de 15-16%, dar dacă vin cu tichete comisionul este de 10%. Nu este corect ca doi prieteni care stau la acelaşi hotel, unul venit prin plata vacanţei cu bani cash, iar celălalt prin tichetele de vacanţă, să plătească diferit aceleaşi servicii”, a explicat Ion Voicu, managerul general al turoperatorului Transilvania Travel. Pe de altă parte, deductibilitatea tichetelor de vacanţă de taxe şi impozite, lucrul care ar fi trebuit să trezească interesul companiilor din mediul privat, nu este un factor important de decizie, crede Bălcescu, întrucât o comparaţie între preţul şi calitatea serviciilor oferite peste graniţe şi cele din ţară ar determina orice turist să aleagă prima variantă. “La preţul pe care îl plăteşti pentru câteva zile la mare, poţi să stai liniştit o săptămână în strãinătate, iar serviciile nu se compară. Mai mult de atât, cum stimulează acest sistem îmbunătăţirea serviciilor româneşti dacă hotelierii ştiu că vor avea grad de ocupare maxim, pentru că vin românii trimişi prin tichetele de vacanţă?”, a mai adăugat acesta.

Totuşi, există şi voci care susţin că măsura tichetelor ar putea salva turismul într-un an de criză. “În ipoteza în care un milion dintre cei patru milioane de salariaţi ai ţării ar primi tichete de vacanţă la o valoare medie de 1.800 lei pe an, luând un curs euro de 4,2 lei, înseamnă 430 mil. euro în circuitul turistic românesc”, a spus Adrian Văcaru, director general al Romticket, emitent de tichete de vacanţă autorizat de minister. De cealaltă parte a baricadei, turoperatorii locali ridică din umeri afirmând că vânzarea pachetelor turistice prin tichetele de vacanţă este, practic, inexistentă. “La mine în agenţie nu a venit nimeni să-şi ia vacanţã pe tichetele de vacanţă, deşi am încheiat contracte cu emitenţii şi am avut şi oferte în sensul acesta”, a spus Carmen Pavel, proprietar J’Info Tours. O situaţie asemănătoare o raportează şi Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45 şi vicepreşedinte al ANAT. Ministerul turismului a introdus pe piaţă în luna aprilie tichetele de vacanţă, care, practic, înlocuiesc primele de vacanţă acordate de companii angajaţilor, scopul declarat al instituţiei conduse de liberal-democratul Elena Udrea fiind acela “de a susţine turismul românesc”. Ultimele date statistice indică o scădere cu 15% a numărului de turişti străini care frecventează hotelurile din România, în timp ce plecările românilor în străinătate s-au redus cu 6%.

Parteneri : www.reklama360.ro

Sursa: Standard

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Nu uita sa zici si prietenilor tai de aces blog.